Jurnal


Pagina 1 | Pagina 2 | Pagina 3 | Pagina 4 | Pagina 5 | Pagina 6 | Pagina 7 | Pagina 8 | Pagina 9 | Pagina 10

Dintr-un noian de intamplari am schitat doar cateva pentru a putea tine la curent totii prietenii Ramonei care prin ganduri bune, donatii, incurajari sau sfaturi au fost alaturi de ea si sunt in continuare.
Tuturor acestora ingerasul meu mic le multumeste din suflet si promite ca, impreuna cu parintii ei, va lupta din toate puterile ei pana cand se va vindeca. Dumnezeu este mare si El va putea readuce zambetul pe chipul acestui copil lovit de soarta. Dumnezeu sa va dea sanatate multa si sa va ajute pe toti . In masura in care vom putea tine la zi acest mini jurnal o vom face, dar in spitalul in care stam nu exista internet si nici prin apropiere, iar de plecat nu plecam de langa copilul nostru nicaieri.
Oricum nu am gasit nimic de inchiriat in apropierea spitalului Vall D'Hebron unde se cere 1100 euro/luna/apartament , cu avans pe 3 luni, asa ca dormim in aceeasi rezerva cu Ramona pe niste fotolii.

14.08.2008
Dupa apelul nostru de ajutor adresat mai multor spitale am primit un semnal de la Spitalul Vall D'Hebron din Barcelona, care prin vocea Prof. Dr. Soledad Gallego ne-a spus sa venim de urgenta ca ne asteapta.

16.08.2008
Dimineata la 6.30 da Dumnezeu si parasim Spitalul Fundeni din Bucuresti (sa speram pentru totdeauna). Pana la aeroportul Henri Coanda suntem transportati cu o ambulanta pusa la dispozitie de BGS , care ne-a ajutat si cu un medic pediatru in persoana Dr. Crusoveanu Mirela ce a insotit fetita pana la Spitalul din Barcelona. La ora 9.20 am decolat si in jurul orei 13.00 eram in Barcelona. Cum am ajuns la Spitalul Vall D'Hebron am fost internati la sectia de urgenta si a inceput lupta contracronometru pentru stabilizarea starii de sanatate si asa foarte precare a Ramonei.
Ne rugam mereu Bunului Dumnezeu sa ne fie mereu aproape.

17.08.2008
Spitalul Vall D'Hebron , unul dintre cele mai bune spitale din Europa a reusit sa ne impresioneze imediat cu dotarile lui dar mai ales cu personalul tanar si foarte saritor, desi este spital de stat. In cateva ore doctori de diferite spacialitati au venit sa o consulte pe Ramona si sa faca un tablou general cu starea ei. Urmeaza nenumarate analize, punctii, radiografii, EKG-uri, tomografii, rezonante magnetice, etc., care au continuat pana la elucidarea diagnosticului, dar si dupa, monitorizand mereu starea de sanatate.
Este suspectata de varicela din cauza leziunilor externe care se inmultesc dar dupa analizele de specialitate i se descopera o foarte puternica infectie produsa de aspergiluss cu multiple leziuni externe, pe piele dar si interne, pe creier, plamani, rinichi, declansata in urma cu vreo 7 - 10 zile la Spitalul Fundeni.
In aceasta situatie medicii sunt obligati sa incerce sa ii stopeze evolutia urmand ca numai dupa aceea sa inceapa tratamentul cu citostatice pentru leucemie, asta daca mai exista timpul necesar si aceasta din urma nu evolueaza intr-un ritm foarte rapid.

18.08.2008 - 20.08.2008
Tot in sectia de urgenta.
Incepe si continua tratamentul pentru infectia cu aspergiluss. Speram sa nu fie fie prea tarziu... Dureri puternice in tot corpul, mai ales maini si picioare pentru care in fiecare noapte i se face morfina. Noptile insotite de febra mare. Transfuzii, antibiotice, calmante...
Continuam sa ne rugam...



20.08.2008
Am fost contactati de departamentul financiar unde, in urma discutiilor purtate am achitat 35.000 de euro, un depozit estimat pentru 3 luni de tratament in spital.

21.08.2008
Ne mutam la etajul I , la camera 118
Ne ia in primire dr. Dapena, hematolog, care sceptic ne explica situatia grava a Ramonei Iar vine noaptea, febra mare, durerile, tratamentul, calmantele, morfina...

21.08 - 25.08.2008
Zile, dar mai ales nopti de cosmar in care doar Dumnezeu ne da tarie sa rezistam.
In fiecare dimineata vin vreo 6 medici de specialitati diferite care o consulta si care ii prescriu tratamentul. Pe 25 august ne viziteaza si preotul roman din Barcelona care o impartaseste pe Ramona si promite sa se roage pentru sanatatea ei.



26.08.2008
I s-a implantat chirurgical un cateter deoarece nu s-a mai putut gasi nici o vena viabila la maini sau la picioare.
Dupa 8 zile de tratament intensiv cu doua medicamente foarte puternice, in urma unei noi rezonante magnetice se constata ca infectia s-a generalizat fiind gasite leziuni si la ficat, inima, pancreas, splina dar mai ales la plamani. In aceste conditii, medicii, care nu s-au mai confruntat cu asa ceva de zece ani, ne mai dau prea putine sanse: "daca in 3 sau 4 zile ajunge la reanimare totul s-a terminat" suna sentinta...
Se introduce inca un medicament, foarte nou, care, impreuna cu celelalte doua, se asteapta sa produca o minune.
Incepand cu aceasta zi, Ramona este conectata la aparatul de oxigen deoarece respira din ce in ce mai greu. Si totusi atunci cand nu are febra si nu o doare nimic are puterea sa rada, sa deseneze sau sa se distreze cu clovnii sau magicienii voluntari ce vin sa bucure copii bolnavi din spital.. De acum este in mainile Domnului...



27.08 - 02.09.2008
O saptamana de lupta pe viata si pe moarte care nu poate fi descrisa prin cuvinte. Murim si inviem de cateva ori pe noapte dar nu vrem sa ne dam batuti. Cert este faptul ca Ramona nu a ajuns la reanimare insa leziunile de pe inima sunt cele mai periculoase si dupa inca un set de analize se va putea spune daca trebuie operata de urgenta sau nu. Asta o vom afla abia vineri la pranz insa. Poate avem noroc si scapam si de data asta caci o operatie pe inima implica foarte multe riscuri.
De aceea ne rugam lui Dumnezeu sa nu ne lase acum, in cel mai greu moment.

03.09 - 05.09.2008
Zilele trec cu aceleasi suferinti, cu aceleasi incertitudini, cu aceleasi emotii si ceea ce socheaza este starea relativ buna a Ramonei in contradictie cu analizele foarte proaste.
In urma ultimei analize de ieri s-au descoperit pe inima sute de leziuni minuscule (I s-a introdus prin esofag o camera video pentru a putea observa inima, asta sub anestezie bineinteles) care practic scoate din calcul o interventie chirurgicala. Dar sa asteptam consiliul doctorilor ...caci ei ne propun solutia...

Pagina 1 | Pagina 2 | Pagina 3 | Pagina 4 | Pagina 5 | Pagina 6 | Pagina 7 | Pagina 8 | Pagina 9 | Pagina 10